Criterii psihopedagigice determinante în elaborarea
curriculum diferențiat și personalizat
• Numele şi prenumele cursantului:Belu Tamara
• Specializarea: Istorie
• Modul: „Abilitare curriculară”
• Disciplina: Fundamente ale proiectării curriculare
• Data:
Orice învăţare este eficientă dacă pleacă de la cunoaşterea copilului, individualizarea fiind imposibilă fără o cunoaştere a “zestrei” cu care vin copiii la şcoală. A cunoaşte un elev înseamnă a descifra notele dominante ale personalităţii sale, a înţelege şi a identifica motivele care îl determină să acţioneze într-un mod sau altul şi a-i prevedea evoluţia viitoare. Cunoaşterea asigură caracterul diferenţiat al instruirii şi educării personalităţii elevilor, proiectând modelele cele mai potrivite în raport cu particularităţile dezvoltării fizice şi psihice individuale. Cunoaşterea psihologică nu este numai o premisă a succesului în instruire şi educare, ci, în acelaşi timp, este un rezultat al activităţii pedagogice. Putem să educăm bine un copil dacă îl cunoaştem şi îl cunoaştem mai bine educându-l. Cunoaşterea, educarea şi formarea copilului se împletesc în procesul activităţii concrete, desfăşurată în şcoală şi în afara ei. Deosebirile dintre copii, deosebiri ce trebuie cunoscute, se răsfrâng asupra procesului instructiv – educativ. Învăţarea individualizată este un mod de abordare educaţională care vizează contribuţia fiecărui copil adusă la situaţia predării şi învăţării. Afirmăm cu certitudine că doi elevi nu încep o activitate educaţională exact în acelaşi fel, ci contribuie fiecare cu propriile lor experienţe, calităţi, atitudini, abilităţi, etc. De aceea, pentru a preda într-un mod eficient, cadrul didactic trebuie să fie receptiv la aceste diferenţe. Predarea individualizată are loc atunci când între cadru didactic și elev se stabilește o relaţie de comunicare bazată pe încredere şi sinceritate.
Experienţa acumulată în această direcţie arată că pentru a se realiza cea mai bună grupare a elevilor ar trebui să se ţină seama nu numai de volumul de cunoştinţe pe care aceștia le posedă, ci să ia în considerare şi alte elemente care caracterizează elevii, cum ar fi: stadiul de dezvoltare intelectuală atins, fondul de vocabular asimilat, uşurinţa de exprimare, viteza de lucru, dificultatea comunicării cu alţii, unele probleme psihologice, trăsături de caracter.
Planificarea individualizată a învăţării presupune adaptarea educaţiei la nevoile individuale din perspectiva diferenţelor dintre elevi.
Diferenţierea curriculumului se întemeiază pe aceleaşi premize:
- sistemul de învăţământ trebuie adaptat unor abilităţi şi trebuinţe diferite;
- aceleaşi scopuri educaţionale pot fi atinse prin mai multe tipuri de programe/adaptate;
- realizarea scopurilor educaţionale este facilitată de selecţia şi organizarea obiectivelor educaţionale conform diferenţelor individuale;
- sistemul de învăţământ trebuie adaptat unor abilităţi şi trebuinţe diferite;
- aceleaşi scopuri educaţionale pot fi atinse prin mai multe tipuri de programe/adaptate;
- realizarea scopurilor educaţionale este facilitată de selecţia şi organizarea obiectivelor educaţionale conform diferenţelor individuale;
- diferitele trebuinţe educaţionale pot fi întâmpinate prin oportunităţi educaţionale variate.
Diferenţierea curriculară necesită astfel selecţionarea sarcinilor de învăţare după criteriul maturităţii intelectuale, ritmul de lucru, stilul de învăţare al elevului şi nu după criteriul vârstei cronologice. Este nevoie de o adaptare a procesului instructiv-educativ la posibilităţile intelectuale, la interesele cognitive, la ritmul şi stilul de învăţare al elevului. Toţi elevii care participă la procesul de educaţie trebuie să beneficieze de o diferenţiere educaţională pentru că au: abilităţi diferite, interese diferite, experienţe anterioare de învăţare diferite, un anumit comportament afectiv( timiditate, emotivitate e.t.c.),potenţial individual de învăţare și provin din medii sociale diferite. Diferenţierea ar trebui să fie o practică incluzivă normală în fiecare sală de clasă pentru că elevii învaţă în ritmuri diferite, au stiluri de învăţare diferite. Experienţele de viaţă proprii impun adoptarea unor metode de învăţare variate, dar şi a unor materiale şi mijloace didactice diverse.
Diferenţierea curriculară necesită astfel selecţionarea sarcinilor de învăţare după criteriul maturităţii intelectuale, ritmul de lucru, stilul de învăţare al elevului şi nu după criteriul vârstei cronologice. Este nevoie de o adaptare a procesului instructiv-educativ la posibilităţile intelectuale, la interesele cognitive, la ritmul şi stilul de învăţare al elevului. Toţi elevii care participă la procesul de educaţie trebuie să beneficieze de o diferenţiere educaţională pentru că au: abilităţi diferite, interese diferite, experienţe anterioare de învăţare diferite, un anumit comportament afectiv( timiditate, emotivitate e.t.c.),potenţial individual de învăţare și provin din medii sociale diferite. Diferenţierea ar trebui să fie o practică incluzivă normală în fiecare sală de clasă pentru că elevii învaţă în ritmuri diferite, au stiluri de învăţare diferite. Experienţele de viaţă proprii impun adoptarea unor metode de învăţare variate, dar şi a unor materiale şi mijloace didactice diverse.
Acesta este modalitatea prin care cadrele didactice pot asigura valorizarea potenţialului fiecărui elev.
Unii elevi întâmpină dificultăţi de învăţare la clasă din motive precum: nu au urmat toate etapele în educaţie(neparcurgerea învăţământului preşcolar şi intrarea direct în clasa I, abandon şcolar sau absenteism crescut), probleme emoţionale, sociale sau de comportament, tulburări senzoriale de auz sau de văz, dificultăţi perceptiv-motrice(orientare în spaţiu şi timp), dizabilităţi mintale, dificultăţi de vorbire sau de limbaj şi comunicare, au limba maternă diferită de limba în care se desfăşoară procesul de învăţământ, procesul de predare-învăţare-evaluare neadecvat nevoilor educaţionale şi diferenţelor individuale dintre elevi (sarcini prea grele sau prea uşoare, metode neparticipative, timp insuficient dozat, material didactic inadecvat sau insuficient).
Adecvarea conţinuturilor particularitaţilor de vârstă ale elevilor este o chestiune sensibilă, care presupune o atenţie deosebită din partea factorilor de decizie, a cercetătorilor, a autorilor de programe şi manuale şcolare şi, nu în ultimul rând, a educatorilor. Realităţile şcolare sunt încă departe de a realiza această exigenţă. Numai astfel cel educat îşi va dezvolta gustul efortului propriu şi bucuria de a învăţa (George Văideanu). În condiţiile unor programe şcolare supraîncărcate din punct de vedere informaţional, neadecvate particularităţilor de vârstă şi individuale ale elevilor, în mică măsură şcolile vor stimula motivaţia învăţării.
Adaptarea curriculumului realizat de cadrul didactic la clasă pentru predarea, învăţarea, evaluarea diferenţiată se poate realiza prin:
- adaptarea conţinuturilor,având în vedere atât aspectul cantitativ cât şi aspectul calitativ, planurilor şi programele şcolare la potenţialul de învăţare al elevului, selectarea obiectivelor şi derularea unor programe de recuperare şi remediere şcolară suplimentară etc.
- adaptarea proceselor didactice, având în vederea mărimea şi gradul de dificultate al sarcinii, metodelor de predare (metode de învăţare prin cooperare, metode activ-participative, jocul didactic), materialului didactic (intuitiv), timpul de lucru alocat, nivelul de sprijin (sprijin suplimentar prin cadre didactice de sprijin);
- adaptarea proceselor didactice, având în vederea mărimea şi gradul de dificultate al sarcinii, metodelor de predare (metode de învăţare prin cooperare, metode activ-participative, jocul didactic), materialului didactic (intuitiv), timpul de lucru alocat, nivelul de sprijin (sprijin suplimentar prin cadre didactice de sprijin);
- adaptarea mediului de învăţare fizic, psihologic şi social;
- adaptarea procesului de evaluare, având ca finalitate dezvoltarea unor capacitaţi individuale ce se pot exprima prin diverse proiecte şi produse (scrise, orale, vizuale, kinestezice).
- adaptarea procesului de evaluare, având ca finalitate dezvoltarea unor capacitaţi individuale ce se pot exprima prin diverse proiecte şi produse (scrise, orale, vizuale, kinestezice).
Modalitatea de evaluare poate fi adaptată în funcţie de potenţialul individual astfel încât să vizeze identificarea progresului realizat de elev luând ca punct de plecare rezultatele evaluării iniţiale. Aceste rezultate conduc la selectarea obiectivelor pe care le propunem, la selectarea conţinuturilor şi a activităţilor de învăţare.
Bibliografie
1. D”Hainaut l., 1981, Programe de învăţământ şi educaţie permanentă, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;
2. Păun Emil, Potolea Dan (coord.), 2002, Pedagogie. Fundamentări teoretice şi demersuri aplicative, Editura Polirom, Iaşi.
3. Negreț-Dobridor,I(2008) Teoria generală a curriculumului educațional. Iași:Editura Polirom
4. Nicolae Oprescu Ameliorarea randamentului şcolar prin diferenţierea învăţământului, Modernizarea învăţământului primar, Bucureşti,E. D. P. 1980
