• Numele şi prenumele cursantului: Belu Tamara
• Specializarea: Istorie
• Modul: „Abilitare curriculară”
• Disciplina: Educația în societatea cunoașterii
• Data:
,,Trăim într-o epocă în care resursele umane (inteligența, creativitatea, adaptabilitatea) au trecut pe prim plan, devenind resursele cheie ale unei dezvoltări care integrează diferitele sale dimensiuni: pacea, economia, mediul înconjurator, justiția socială si democrația” (UNESCO, Strategie a moyen terme 1996-2001).
Modul de concepere, proiectare si organizare al demersurilor instructiv-formative actuale se originează la nivelul teoriei instruirii pe paradigma didacticii contemporane și pe evidențierea specificului acesteia în raport cu paradigma didacticii tradiționale.
Cezar Bârzea, distinge existența a patru paradigme fundamentale ale contextului educațional de tip școlar: paradigma clasei dreptunghiulare, paradigma clasei pătrate, paradigma clasei circulare și paradigma clasei deschise.
Paradigma clasei dreptunghiulare, specifică secolului XIX, pune accentul pe autoritatea absolută a profesorului. Plasarea catedrei în fața șirului de bănci dispuse în spațiul dreptunghiular al clasei accentuează aproape ostentativ dependența elevilor de cunoașterea oferită de către profesor, de sarcinile și indicațiile acestuia. Acest context, așa după cum preciza autorul anterior menționat, supralicitează actul predării în defavoarea activității de învățare a elevilor și induce un climat de ierarhizare rigidă la nivelul relațiilor interpersonale dintre aceștia și profesor.
Paradigma clasei pătrate, aparută la începutul secolului XX, este expresia pedagogiilor active, centrate pe copil si necesitățile sale, propuse de autori ca Montessori, Decroly, Claparede etc. În acest context al clasei pătrate, cu catedra așezată la nivelul mobilierului ocupat de cei care se instruiesc, accentul se mută de la profesor la elev și implicit de la predare înspre învățare, iar mobilitatea băncilor permite diverse grupări ale elevilor oferind astfel mai multă libertate acestora.
Paradigma clasei circulare este promovată la mijlocul secolului XX și se întemeiază pe faptul că elevul nu mai este conceput nici ca entitate inactivă ce trebuie dotata cu informații, nici ca organism activ ce trebuie stimulat să învețe ci ca persoană plasată într-un câmp al influențelor reciproce „favorizându-se activitatea de învățare socială și inter-educația" (cf. Cezar Bârzea, 1998, p.102).
Paradigma clasei deschise, întemeiată pe principiile învățării prin acțiune și descoperire promovate de Bruner, este orientată asupra valorificării prin educație a curiozității și dorinței naturale a elevilor de a cunoaște și explora realitatea sub toate formele sale de manifestare. Se propune astfel dotarea spațiilor școlare cu mobilier modular și transpunerea profesorului în postura de colaborator și îndrumator al elevului în efortul său de cunoaștere a variatelor aspecte ale fenomenelor pe care le studiază. Paradigma clasei deschise potențează astfel apropierea școlii de realitate și eliberarea învățării de orice constrângeri spațiale. Referindu-se la specificul educației contemporane, B. Wurtz surprinde trăsăturile definitorii ale actualei paradigme promovate în educație.
Acestea sunt:
Principiile paradigmei educaționale clasice | Principiile paradigmei educaționale moderne |
¨ Accentul este pus pe conținut, pe însușirea de informații corecte și punctuale în mod definitiv; | ¨ Accentul este pus pe conexiunile dintre informații, pe receptivitatea față de conceptele noi, subliniindu-se necesitatea învățării permanente; |
¨ A învăța este un rezultat; | ¨ A învăța este un proces; |
¨ Există o structură ierarhică și autoritara unde conformismul este recompensat iar rebeliunea gândirii diferite este descurajată; | ¨ Există principii antiierarhice, profesorii și elevii privindu-se reciproc mai ales ca oameni și nu ca roluri; |
¨ Structură a învățământului rigidă, programe analitice obligatorii; | ¨ Structură flexibila a derulării procesului instructiv-formativ, discipline opționale și metode alternative de lucru; |
¨ Cunoștințele se însușesc într-un ritm obligatoriu pentru toți; | ¨ Acceptarea faptului că din punctul de vedere al potențialităților elevii sunt diferiți, fapt ce reclamă admiterea unor ritmuri diferite de înaintare în materie; |
¨ Accentul cade pe randament, pe reușită; | ¨ Accentul este pus pe dezvoltarea personalității celui care învață; |
¨ Se acordă preponderent importanță lumii exterioare; | ¨ Se promovează potențarea și activarea imaginației și creativității, a potențialităților experienței lăuntrice a elevului; |
¨ Accentul este pus pe dezvoltarea gândirii liniare, analitice, a potențialului emisferei cerebrale stângi; | ¨ Se militeaza pentru o educație care să solicite întregul creier, urmărindu-se îmbinarea raționalității emisferei cerebrale stângi cu strategiile neliniare, bazate pe intuiție, ale emisferei cerebrale drepte; |
¨ Aprecierea elevilor se bazează pe etichetări stricte, fapt ce poate conduce uneori la stigmatizare, la plafonarea acestora la limita etichetei care li s-a aplicat; | ¨ Etichetarea este limitată la un rol auxiliar, descriptiv, nefiind necesar ca aceasta să devină valorizare fixă, sentință definitivă ce stigmatizează biografia celui care se educă; |
¨ Preocupare față de norme și standarde ce de cele mai multe ori sunt exterioare elevului; | ¨ Raportarea performanțelor elevului la posibilitățile și nivelul de aspirație al acestuia; |
¨ Accentul este pus pe cunoștințele de ordin teoretic; | ¨ Este promovată completarea cunoașterii teoretice cu experiențe practice realizate în clasă și în afara clasei; |
¨ Birocrație și rezistentă fată de propunerile colectivității; | ¨ Propunerile colectivității sunt luate în calcul și chiar sprijinite; |
¨ Sălile de clasă sunt concepute și proiectate după criterii strict funcționale; | ¨ Sălile de clasă respectă criteriile de ordin ergonomic (condiții de iluminat, de cromatică, de aerisire și de comoditate fizică etc.) |
¨ Învățarea se realizează pentru momentul prezent, reciclarea informațională fiind consecutivă progresului științific; | ¨ Educația are un caracter prospectiv, aceasta realizându-se pentru viitor, reciclarea informațională anticipând progresul științific; |
¨ Fluxul informațional este conceput ca având un sens unic, de la profesor la elevi; | ¨ Este promovată reciprocitatea învățării în relația profesor-elevi; |
Paradigmele anterior menționate ilustrează modul în care diversele teorii pedagogice promovate de-a lungul timpului au influențat și influențează realizarea educației. Asumarea în plan pedagogic a unei anumite paradigme educaționale este echivalentă cu transpunerea în practică a unui anumit tip de cercetare experimentală și implicit cu promovarea unui anumit mod de a concepe modelarea naturii umane și de a realiza acțiunea educațională efectivă.
Bibliografie:
Bîrzea, C., (1998) Arta si stiinta educatiei, Editura Didactica si Pedagogica R.A., Bucuresti
Dewey, J., (1972) Democratie si educatie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.
Chis, V., (2001) Activitatea profesorului între curriculum si evaluare, Editura Presa Universitara
Clujeana, Cluj-Napoca
